Moda motivelor tradiționale românești

România abundă de o varietate impresionantă de costume populare. Acestea sunt o sursă de inspirație pentru designerii români, cât și cei străini, care au readus în lumina reflectoarelor piese vestimentare și accesorii moderne cu motive tradiționale românești.

Hainele stilizate cu accente folclorice câștigă din ce în ce mai mult teren în garderoba noastră. Și au și de ce. Sunt chic și confortabile, ușor de asortat și potrivite pentru aproape orice eveniment.

Rochiile cu motive tradiționale reprezintă o piesă vestimentară elegantă, care nu trebuie să-ți lipsească din garderobă. Alege să porți rochia cu accente tradiționale la ocazii speciale și fără îndoială vei atrage priviri admirative.

Iile românești sunt astăzi, parcă mai mult decât niciodată, extrem de căutate și apreciate în țară, dar și la nivel internațional.

Au un design unic și sunt foarte valoroase și, în același timp, foarte comode și elegante. O ie sau o bluză tradițională te va scoate cu siguranță din anonimat, oferind personalitate ținutei tale, indiferent de evenimentul la care alegi să o porți.

Dacă te întrebi cum asortezi ia și bluzele tradiționale pentru un look modern, află că ai o mulțime de variante, toate la fel de chic.

Pentru o ținută casual, alege să porți ia românească alături de o pereche de blugi sau pantaloni, lungi sau scurți, în funcție de sezon. Alege ca pantalonii să fie cât mai simpli si lejeri. Acest tip de ținută este potrivit pentru o ieșire cu prietenii sau o plimbare relaxantă.

Dacă vrei să porți o ie la evenimente sau ocazii deosebite, ești chiar încurajată. Iile se potrivesc de minune și cu fuste cloș, care pot fi și ele cu accente folclorice. Alege o pereche de sandale cu toc sau balerini și vei obține o ținută elegantă și plină de feminitate.

Pe lângă îmbrăcăminte, atelierele de creație, și nu numai, au început să fabrice și modele variate de încălțăminte cu motive tradiționale.

Pantofii cu astfel de motive susțin frumusețea naturală a corpului, aceștia putând fi purtați atât la o ținută elegantă, cât și la una casual, în funcție de model. În sezonul cald, cele mai potrivite încălțări sunt cele deschise sau lejere, precum sandalele și balerinii. Din fericire, acest tip de încălțări îl poți găsi și cu motive tradiționale, mai extravagante sau mai clasice, potrivite pentru orice gusturi.

Accentele populare și-au găsit locul și pe genți sau rucsacuri. Și arată minunat!

Găsești o multitudine de modele de genți din piele cu motive tradiționale care îmbină într-un mod fericit modernul cu tradiționalul. În funcție de stilul tău, alege dintre gențile tip poștaș sau mari, cu aspect vintage sau modern, cu broderie manuală sau imprimeuri ornamentale.

O ținută cu motive tradiționale ne face cu siguranță să ne simțim mândri că suntem români, ajută la promovarea culturii românești și la promovarea acestor produse deosebit de frumoase, create de designeri români.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: